LIMBA NOASTRĂ CEA… MANIPULATĂ!

În Moldova se manipulează fără milă! Să te pronunți la capitolul limba și identitate este chiar riscant! Majoritatea politicienilor nu o fac ca să nu își piardă electoratul, alții o fac ca să îl câștige, iar cetățenii, ca un electorat veritabil, se impart în Pro și Contra, precum și în cei care se abțin ca să nu intre în bucluc.

Eu am crescut în Bălți, pe atunci în URSS și “firesc” am învățat în școala rusă, ca apoi, după independență să urmez facultatea de drept în România, aruncată de soarta undeva prin Ardeal. NO bine!  Eram eminentă în rusă și cu tot dinadinsul vroiam să fiu una și în română. Când luam câte un 8 în loc de 10, profesorii făceau o aluzie sublimă de genul “No, vezi ce înseamnă să fii bilingvă!”, suna aproape echivalent cu rusoaică.” Văd”,- mă gândeam eu, munceam mai mult, citeam mai mult ca să fiu șef de promoție (nu mi-a reușit, am terminat facultatea cu media 9,26, dar fără vre-un examen picat în toți acești ani). Apoi au urmat: doctoratul, examen de avocatură și predarea la două universități din România. Despre ce eu? Despre experiența de viața, care îmi dă dreptul să scriu acest articol, chiar dacă mi s-a recomandat să nu o fac pentru că risc să fiu criticată tot de același “electorat veritabil”. Doar că eu nu am făcut altceva în viața mea decât să risc, fapt confirmat încă o dată de capitolul american din viața mea!

Venind în SUA, am auzit foarte multe limbi vorbite aici. Mi-am pus întrebare, chiar m-am indignat: “Da ce, engleza nu este o limba oficială? Ce naiba se întâmplă?”. Noi în Moldova suntem cumva capturați de polemicile interminabile despre limba oficială! Surpriza, în SUA se vorbesc cam 32 limbi mai semnificative: de la Engleză (229.7 mln de vorbitori) până la Navajo (limba nativă americană vorbită pe larg în nordul graniței dintre Mexic și Statele Unite de către 170.000 de oameni), plus multe alte limbi. Dar “culmea culmelor”- în SUA, la nivel federal NU există o limbă oficială! Adică engleza este oficială, doar că de facto, în timp ce de jure nu există nici o lege care să prevadă acest lucru, și nici în Constituție nu se regăsește. Doamne, cum trăiesc oamenii ăștia? Au cea mai veche Constituție de tip federal din lume (229 ani), care se referă doar la chestiuni de genul: puterea legislativă, puterea executivă, puterea statelor, puterea federală, drepturile omului, ș.a.m.d.! “OMG”, cum spun americanii sau “Doamne ferește”, cum am spune noi.

Sigur, exemplul SUA poate nu fi atât de relevant pentru noi, SUA prin definiție, fiind un stat federal, de emigranți, iar Moldova o republică, inclusiv fosta republică sovietică, unde oamenii apropos, erau “amestecați” cu un scop bine determinat de a-și pierde identitatea și a forma familii mixte! Smart pentru URSS, și încă un Smart pentru politicienii de după independența încoace, care atât de bine au reținut undeva prin școli că suntem proveniți de la latini, că folosesc principiu “divide et impera” (dezbină și domină) cu mare zel.

Apropo sunt și alte țări (UK, Australia) unde nu există limba oficială, țări unde sunt mai multe limbi oficiale (până la 16), sau țări unde se vorbesc sute de limbi! Trăiesc cumva oamenii, și unii chiar nu rău.

În același timp, noi suntem săracii, care locuiesc în casă ce se dărâmă, dornici să discutăm în contradictoriu materii înalte, până “moartea nu ne va despărți” de politicienii ce camuflează problemele stringente, atrag  electoratul, adună dividente politice, instigă la ura…, șamd, în toți acești 27 de ani!. Am ajuns deja la impresie că unioniștii sunt “sponsorizați” din când în când de forțele pro-ruse, pentru a menține antagonismul în societate, dar unirea a fost și este utopică pentru simplu motiv că e mai bine sa conduci o țară (chiar mică și năcăjită ca R. Moldova) decât sa fii prefect de județ, chiar și unul barosan. Oricum, dacă ați observat opțiunea unionistă dă politicienilor maximum 15% din electorat ( relativ stabile pe parcursul anilor). Mai mult, toată politica moldovenească s-a bazat și se bazează pe limbă, identitate și amenințarea “tancurilor rusești”! Amplasarea geopolitică este cel mai tare as al politicienilor moldoveni, ce bate orice reforme și chair demorcația. În fine, în percepția multora suntem atât de dependenți de ruși, că nu sunt sigură, dacă am fi obținut regimul liberalizat de vize, fără “ajutorul” lor, adică dacă nu ar fi invadat Crimeia. Oare câți din voi cred că noi chiar am înaintat în reforme și am meritat să intrăm în “clubul elitar European”? Dar dacă cu mâna pe inimă?

Eu, cu mâna pe inimă vă spun, că în SUA nimănui nu-i pasă de accentul meu (în România până nu “m-am dat pe brazdă”, adică nu am dobândit accent local, era un mare motiv de discriminare), și nici că sunt din Moldova nu-i “frământă” (drept că mulți nici nu știu pe unde se află)! Tot cu mâna pe inimă vă spun că limba noastră se numește ROMÂNĂ, dar și că discriminare pe motiv de limbă, este o discriminare pe motiv de naționalitate, întrucât limba vorbită denotă naționalitatea ! Doar că asta se poate  realiza doar de o societate cu o democrație stabilă sau, cel puțin, una cu populație conștientă și responsabilă!

P.S. Pentru a obține cetatenia SUA trebuie sa treci un examen de naturalizare în limba engleză. Sunt 100 de intrebari din care ți se pun 10, din care trebuie sa raspunzi corect la 6! Am intâlnit multe personae care nu vorbesc engleza, dar sunt cetațeni SUA. Memorizează cele 100 de intrebări, dau testul, și îl uită, continuând să vorbească în limba lor natală în comunitățile sale: familie, cu prietenii, în magazine, frizerii, restaurante, birouri notariale, etc.. Și nu face nimeni mare tam-tam din asta.

agriculture-cornfield-crops-55766

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s