Reflection two: How did I learn about nodding dogs, birds, rabbits and cockroaches and started liking “fishing.”

AI_20191109_0039_small      Back in 2010 when I first started working in a transnational company I felt like “Alice through the looking glass.” It looked to me like some kind of fantastic world where everything had a different logic than I was used to, and presentations were one of those things. Most of the corporate communication was in Power Point (PPT), so I had to understand its power and to start successfully using it, because in a corporation PPT shows if you belong there or not.

In 2011 I was sent to London to improve my presentation skills by learning SCQuARE methodology. “Gosh, I thought! I learned how to work in PPT, insert pictures, graphics, animation. What else do I have to learn?” The answer was: “To get thinking skills to be able to break down problems or opportunities, determine the right solutions and then put it all back together into a compelling story.” So, I learned SCQuARE, where:

  • “S” is the starting-point, settings, “So What?” It provides the relevant setting and context for the reminder of your plan. Here you want to see from the audience the body language of a “nodding dog.” You want everyone agreeing and this is the key point of alignment, nothing controversial.
  • “C” is changes, complications, causes, and consequences. These are the reasons you are preparing the plan. And at this stage you have to “cage any birds.” Birds are the ideas that go flying around the room that you should have closed-off and keep these birds in a cage; close-off non-starters in this section of the plan by outlining any key options you have reached and explain why.
  • “Q” is pivotal questions. This is the strategic question that is the axis of the total proposition or plan. Make sure you include significant resources/options as opportunities before this section to avoid “rabbits being pulled out of the hat.” No solutions coming out from nowhere.
  • “A” stands for answer. The most compelling answer you can give to demonstrate that you can deliver the objectives/aims. And here you are fishing. The Answer should have people asking, “tell me how this works?” If they do, you know you have the fish on the hook.
  • “RE” are recommendations and evidence. To develop a plan into one that merits a decision, you need to answer two questions: “How will your recommendations work?” and “Why are we proposing these solutions?” This is where you rigorously check for Rabbits again, but also for Cockroaches – the questions you cannot answer, which will have the audience searching for more.

I practiced a lot after I came back from that training, improving my presentations skills in Power Point, making my presentations better, more structured, anticipating questions, preparing “hooks,” “caging the birds.” I became a “HiPo” (high potential) employee in that company, but I kept reflecting on why I left the company in less than five years and didn’t choose to keep going up, keep “selling” myself and my skills to the stakeholders through some nicely made PPTs?

My MBA studies made me think about this again, and my answer for now is: “Definitely, good presentation skills are an asset and can help you in your career.  But the corporate world is different, it can be the other side of a looking glass. Some companies exaggerate using presentations tools (such as Power Point) in internal and external communication, almost replacing good human interpersonal communication. People start talking in PPT, thinking in PPT and living in PPT. They abandon real communication and never come back to it, being stuck in a virtual world of Power Point, Excel and Prezi. So, we all want to be a better version of ourselves, but we need to understand how far we are willing to go in order to not lose the connection with ourselves.”

abstract-blackboard-bulb-chalk-355948

Ca la 43 de ani!

După 40 începi să te simți fabulos, îî apreciezi, dar nu-i simți!

Avem norocul să trăim timpurile când femeile nu mai sunt îngrozite de schimbarea “prefixului”. Chiar mai mult, au o altă perspectivă asupra acestui “prag”. Deci după 40 de ani viata abia începe! De ce? Pentru că:

  • În sfârșit începi să înțelegi adevărata valoare a vieții. Începi să trăiești, încetează frica de moarte.
  • Ești indepententă, mai ales de sfaturile altora și stereotipurile societății. Asta te face mai relaxată și poți să te bucuri de viața, de tot ce e în jurul tău.IMG_4178
  • Este perioada ta culminantă de acumulare a cunoștințelor, aptitudinilor personale și profesionale. Ești tot mai căutată și cotată în viața socială și piața de muncă.
  • Ești mai hotărâtă: nu doar vrei, dar poți și știi cum.
  • Ești încă tânară, sexuală, dar deja înțeleaptă. Emani o altă aură, care ceilalți o percep ușor și pozitiv.IMG_4176
  • Începi să nu te definești prin vîrsta, ci prin ceea ce ai devenit.
  • Prioritățile din viața deja coincid cu valori adevărate ale existenței umane. Devii mai altruistă, vrei să ajuți oamenii și o faci.
  • Trece maximalismul tineresc și apar diferite nuanțe ale vieții. Or, viața e frumoasă și colorată.
  • Deja știi să fii fericită și ești. Conceptul de fericirea ți-l determini singură, nu îl împrumuți.
  • Cei mai buni și valorosi ani sunt cei care urmează, și tu o știi.IMG_4187

În cele din urmă, nu contează câți ani ai adunat în viața, ci câtă viața ai acumulat în ani.” , Abraham Lincoln.

La mulți ani mie! La mulți ani tuturor femeilor!

 

Zece sfaturi pentu ILONA.

IMG_0611Ilona face azi 11 ani.

Am nascut-o la 32 de ani. Tîrziu după standardele societății noastre. La timpul potrivit după simțurile mele. Am numit-o Ilona, păstrând o vagă asemănare cu numele meu. O iubesc și vreau să devină un om bun.

Sunt multe lucruri care ai vrea sa le regăsești în copilul tău, doar copiii trebuie să-i întreacă pe părinții săi!

Totuși dacă vorbim doar de zece sfaturi, atunci să țină minte următoarele:

  • Viața trebuie prețuită și cu cât mai devreme începi, cu atât mai mult timp îți va rămâne să te bucuri la maxim de ea.
  • Fără dragoste nu vei trăi pe deplin.
  • Fericirea ta e așa cum ți-o definești. Simte fericire și nu o lasă să plece din viața ta.
  • Gândește pozitiv, chiar dacă ți se pare că în jurul tău totul se prăbușește. Zâmbetul sincer răstoarnă munții.
  • Acceptă că oamenii sunt diferiți și nu gândesc ca tine. Respectă-i. Îi vei înțelege mai ușor și nu te vei dezamăgi în ei.
  • Fii principială și trăiește după valorile adevărate, nu-ți pierde respectul fața de sine.
  • Ai prestanță în comportament, în mers și în comunicare.
  • Citește, cugetă, reculege-te. Asta te va ajuta să cunoști mai mult și să te auzi mai bine. Vocea ta interioară este mai importantă ca ideile preconcepute, părerile terților, și sugestiile „binevoitorilor”.
  • Ajută cu ce poți și acceptă ajutorul ce ți se oferă sincer și necondiionat.
  • Devin-o o femeie adevărată, care știe să combine morala cu ruj rosu și un decolteu frumos.

Te iubesc,

MAMA.

  • IMG_0096

Fetele perfectele versus băieți curajoși.

PERFECȚIUNEA e pentru fete, iar CURAJUL pentru băieți, este încă un stereotip nedepășit chiar și în epoca de emancipare. Ce e greșit în societatea noastră?

Majoritatea fetelor sunt învățate să evite RISCUL și EȘECUL. Noi ne învățăm fiicele să zâmbească frumos, să se poarte frumos, să ia zece pe linie, nu mai zic de cazuri grave când fetele sunt încurajate să fie doar frumoase și să aștepte un “prinț pe cal alb”.

Pe de altă parte, băieții sunt învățați să joace dur, să fie ambițioși, să se cațere pe copaci și să sară cu capul înainte. Când devin adulți marea lor majoritate, fie că negociază o majorare de salariu sau invită pe cineva la întâlnire, sunt obișnuiți să-și asume riscuri. În ale dragostei tot sunt primii, apropo! Sunt recompensați pentru asta. Nu degeaba se spune că în Silicon Valley nu ești luat în serios dacă nu ai măcar două eșecuri în afaceri. Cred că ați auzit și voi asta.

Cu alte cuvinte, noi fiind crescuți după astfel de reguli, ne creștem fetele să fie perfecte și băieții să fie curajoși.

În ziua de azi, multe dintre noi își fac griji despre PIB-ul țării și creșterea economică (subiecte importante de altfel), dar câte își fac griji pentru lipsa de curaj? Sunt convinsă că economia și societatea noastră au de pierdut mult pentru că nu ne creștem fetele să fie curajoase. Din cauza lipsei curajului femeile nu sunt reprezentate pe deplin în organele de stat, consilii, business și de ce nu, în Parlament. Studiile științifice arată, că dacă toate dezavantajele externe ce împiedică femeile să ajungă în top (e.g. discriminarea, legislația, obiceiuri,stereotipuri etc) vor dispărea peste noapte, femeile vor deveni “auto-inamice” din cauza falsei păreri despre propriile capacități.

Bizar, nu-i așa?

În anii 80, psihologul Carol Dweck (autoarea Mindset) a observat cum elevi buni de clasa a V-a au tratat o temă complicată pentru ei. Ce a observat ea? Fetele deștepte renunțau repede. Cu cât aveau un IQ mai mare, cu atât creștea probabilitatea renunțării. Pe de altă parte, pentru băieții isteți sarcina dificilă era o provocare. Îi stimula. Erau dispuși să-și dubleze eforturile.

Ce se întâmplă? În clasa a cincea, în mod obișnuit fetele îi depășesc pe băieți la toate materiile, inclusiv la matematică și științe, deci nu e o problemă de abilități. Diferența, culmea, e în modul în care fetele și băieții abordează o provocare. Din păcate nu se termină într-a V-a. Studiile mai recente arată că bărbații candidează pentru un post dacă îndeplinesc doar 60% din cerințe, dar femeile candidează doar dacă îndeplinesc cerințele 100%. Deci, femeile au nevoie de mai multă încredere, pentru că au fost educate să aspire la perfecțiune, fapt pentru care sunt prea prudente.

M-am întristat, când în octombrie 2018, la Real Time HBO, am auzit rezultatele unui alt studiu, care concluzionează că în SUA sinucidere la fete constituie 75% din total sinucideri ale adolescenților între 10-17 ani și asta, cred experții, datorită sentimentului de nesiguranță și dorinței de a fi perfectă și a primi confirmarea acestui lucru de la cei din jur!

De ce percepția fetelor diferă de cea a băieților? Psihologii spun că cel mai probabil din cauza educației primită de la părinți. Dacă fetele sunt bune la școala, aud de la părinți: “Ești deșteaptă”, “Ești o elevă exemplară”, “Ești bună în ceea ce faci”, asta face fetele să creadă că a fi deștept, bun la ceva, isteț sunt niște calități existente! Tu le ai, sau nu le ai. Simplu!

Pe de altă parte băieții, sunt mai greu de stăpânit, dacă îi faci să stea într-un loc e deja un mare lucru. De aceea, ceea ce le spun părinții se bazează de obicei pe efort (e.g. “Dacă ai acorda mai multă atenție, ai învața asta…”, “Dacă ai munci un pic mai mult, ai reuși asta…”, etc). Ca rezultat, dacă ceva este complicat pentru fete, ele interpretează asta ca și cum ele nu ar fi bune sau deștepte, iar băieții o iau drept semn de a acorda mai multă atenție și a munci mai mult.

Ce să merg departe, fiica mea la școală învăța după regula “Perfecțiune sau nimic”. În școlile din Ucraina și Moldova era un motto numai bine de aplicat, apreciat și de părinți și de învățători. Când a trecut la sistemul de învățământ american, unde “repetarea nu este mama învațării” precum nimeni nu-ți cere de a transpune sau recita un text sau poezie, ci este încurajată gândirea critică și curiozitatea, eu am înțeles că Ilonei îi lipsește curajul, și anume cel de a greși! Am început să o educ în acest spirit: să pună întrebări, să ridice mâina, să ceară ajutor, să încerce de mai multe ori pînă reușeste. Bazat pe înțelegerea de la Parent Teacher Conference (un fel de ședința cu părinții, care se petrece cu părinții fiecărui copil aparte, nu grămadă ca la noi), profesorii complotează cu mine. În 6 luni s-a văzut un progres considerabil.

Apropo, cu toate acestea școala, o fi ea și americană, nu le rezolvă pe toate, confirmat prin observațiile profesorilor de la University of Columbia, care spun despre studenții de la informatică: Când băieții se poticnesc la o sarcină, vin la mine și îmi spun: „Domnule profesor, ceva nu merge cu programul meu.” Fetele vin, și zic: „Domnule profesor, e ceva greșit cu mine.” Wow! Părinții, avem de lucru!

Și de opt martie, sunt curioasă dragele mele dacă se regăsește cineva în cele scrise mai sus? Eu da, îmi aduc aminte că am procedat așa deseori, chiar dacă am fost educată să fiu activă și să am încredere în forțe proprii. Doar sunt femeie. Mulți mă consideră a fi de succes, doar eu stau și mă gândesc: “De aș avea mintea de acum vre-o 20 de ani în urmă…..Ehhhh!”.

Vă doresc, mult curaj în ceea ce faceți și ceea ce sunteți! Perfecțiunea e utopică, o femeie curajoasă e viitorul!

backlit-dawn-dusk-862848